Despre singuratate..

Suntem singuri..chiar daca cateodata avem o familie, pe cineva iubit sau un prieten adevarat tot singuri suntem. Ei nu vor fi mereu acolo langa noi si nici nu este scopul sau menirea vietii sa fie in acest fel. Doar noi in singuratatea noastra ne putem ajuta cu adevarat si suntem ajutorul pe care il asteptam din pacate mereu de la cei din jur. Venim singuri si plecam la fel, oamenii sau situatiile umplu acel gol din viata noastra facand o sa fie mai acceptabila sau in unele cazuri sa o traim cu zambetul pe buze. Suntem atat de singuri si trecatori incat asta ne sperie si mai mult si ne insinguram doar la simplul gand ca Singuratatea este o calitate si o trasatura specific omeneasca. Spuneam ca nimanui nu ii pasa cu adevarat, este si normal, suntem atat de complicati sau de simpli incat nu ne putem potrivii in totalitate niciodata.Si atunci alegem sa fim diferiti si sa ramanem singuri. Mereu cautand o alta singuratate care se poate proba in cel din urma ca fiind o banala lectie de viata ca viata inseamna si singuratate printre altele. Cine poate sa spuna ca macar pentru o perioada a vietii lui, nu spun toata, a avut pe cineva care i a fost mereu alaturi fara sa existe un dram de regret, de repros, un cuvant mai greu, o sovaire...nimeni, pentru ca suntem singuri cu adevarat si niciodata in singuratatea noastra nu vrem sa intelem asta. Cautam maini sau cuvinte cand ele raman undeva departe sau au fost mereu acolo.Cautam oameni si locuri cand noi ar trebui sa fim oamenii si locurile care fac viata putin mai sigura si mai blanda. Cercetam, fugind de singuratate aparent spre opusul ei insa de multe ori o traim organizat. Si apoi iar cautam dar ne insinguram si mai tare. Apoi regretam cand este cu adevarat tarziu, singuri fiind si neintelegand de ce am ajuns aici...atat de singuri. Oare daca sau de ce ne aduc mereu mai aproape de aceasta pecete a singuratatii. Ramanem singuri pentru ca am fost de la bun inceput si poate daca am intelege asta, am putea culege mai multe zambete decat clipe de singuratate. Si astfel ne apropiem de unde am plecat, venind spre unul din lucrurile de care fugim mereu, cu pasi mici sau imensi care ne aduce tristete de cele mai multe ori ,normal de altfel, pe care noi il numim singuratate. Un lucru care desi aparent ne doboara ne da mereu sansa unui nou inceput si a cunoasterii sau impacarii cu propria persoana. Sa nu va pierdeti niciodata pe voi, chiar daca singuratatea va batea la usa o vreme mai indelungata. Cand veti gasi in voi acel om care nu s a irosit , veti fi invins singuratatea, ea ramanand doar o banala stare de fapt a materiei. Pentru cei ce s au simtit singuri sau au asteptat cautand mereu ceva cat si pentru cei ce au visat sperand la mai bine. Pentru toti cei ce inca mai cauta ceva singuri si uitati de semeni, dar mai presus pentru cei ce invata mereu din acest cuvant cu mii de sensuri in viata.