.

.

18 mai 2015

Adevaruri ciclice

Imi este atat de ciuda ca sunt singur, dar mai ales cand realizez insingurarea care vine odata ce inteleg acest lucru.
Imi este atat de dificil sa accept neviata asta deoarece imi vine atat de greu sa invat sa ma iubesc pe mine, singurul eu, care conteaza cu adevarat in aceasta singuratate.
Atunci cand cei dragi hotarasc sa uite acest cuvant frumos din sufletele lor, atunci cand familiile isi uita rostul si tot ce avem langa noi devine uitare in sine, atunci ajungem in acelasi punct in care constientizam singuratatea. Nu ca pe ceva grav, ci doar ca o apasare si o dezamagire, pentru ca pana la urma are si ea ceva bun, "linsitea de peste toate".
Apoi la un moment dat constientizezi ca esti singurul care te mai poate dezamagi si ca ai ramas doar tu cu tine in aceasta mare singuratate.
Atunci, uitat, dezamagit si colosal de singur incepi sa numeri bataile inimii si respiratiile care te aduc din ce in ce mai aproape de adevarata singuratate din care mai poti vreodata sa scapi reflectand la pasii marunti, plini de singuratate ce te-au dus acolo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu